Home » Știință » Scurgere pe Stația Spațială Internațională, observată în direct de centrul de control american

Scurgere pe Stația Spațială Internațională, observată în direct de centrul de control american

Scurgere pe Stația Spațială Internațională, observată în direct de centrul de control american
Modulul Nauka, andocat la Stația Spațială Internațională. Sursa foto: NASA/Domeniu Public
Publicat: 10.10.2023

Segmentul rusesc al Stației Spațiale Internaționale (ISS) a suferit a treia scurgere de lichid de răcire în mai puțin de un an, iar incidentul a stârnit îngrijorare chiar dacă oficialii au transmis că echipajul nu este în pericol.

Scurgerea de lichid de răcire a fost observată în timpul unei transmisiuni în direct din laboratorul orbital, luni, 10 octombrie 2023, la ora 20:30 (ora României), și a fost confirmată în comunicațiile radio dintre centrul de control al SUA și astronauții ISS.

„Modulul Nauka al segmentul Rusiei al ISS a suferit o scurgere de lichid de răcire din circuitul radiatorului extern (de rezervă), livrat la stație în 2012”, a transmis agenția spațială Roscosmos, adăugând că temperaturile au rămas la valori normale în unitatea afectată.

„Bună, vedem fulgi aici, avem nevoie ca echipajul să urce în cupolă”

„Nimic nu pune în pericol echipajul și stația”, a mai transmis Rusia. Nauka înseamnă „știință” în limba rusă și este cunoscut drept Laboratorul Multifuncțional Module-Upgrade (MLM), lansat în 2021.

Centrul de control din Houston, Texas a cerut astronauților din partea americană a stației spațiale să investigheze problema.

„Bună, vedem fulgi aici, avem nevoie ca echipajul să urce în cupolă, credem că [este vorba despre] fereastra 5 sau 6, și să confirme orice fulgi vizibili”, le-a spus un oficial astronauților.

„Este o scurgere de la radiatorul din MLM”, a răspuns la scurt timp astronautul NASA Jasmin Moghbeli.

A treia scurgere din segmentul rusesc în mai puțin de un an

NASA a confirmat ulterior evenimentele din 10 octombrie, adăugând că „echipajul de la bordul stației nu a fost niciodată în pericol” și că scurgerea provenea de la radiatorul de rezervă din modulul Nauka.

Aceasta este a treia scurgere din segmentul rusesc al stației spațiale în mai puțin de un an. În data de 15 decembrie 2022, imagini dramatice surprinse de NASA TV au arătat cum particule albe similare fulgilor de nea au curs timp de ore bune dintr-o navă Soyuz MS-22 andocată la ISS.

La acea vreme, motivul presupus al scurgerii a fost impactul cu o mică rocă spațială sau un micro-meteorit.

Probabilitatea impactului cu meteoriți, scăzută

Nava Soyuz a revenit pe Pământ în siguranță, iar alta a fost trimisă câteva luni mai târziu drept înlocuitor. Doi ruși și un american au fost nevoiți să rămână un an la bordul stației spațiale ca urmare a incidentului, revenind acasă abia în septembrie 2023.

O scurgere similară în februarie 2023 a afectat nava spațială rusească Progress MS-21, andocată la stația spațială încă din octombrie 2022.

Cronologia evenimentelor sugerează că probabilitatea impactului cu meteoriți este scăzută.

„O scurgere este o întâmplare, două sunt o coincidență, dar trei înseamnă ceva sistematic”

Analistul spațial Jonathan McDowell a declarat pentru AFP, conform Science Alert, că „există un punct comun aici”. „O scurgere este o întâmplare, două sunt o coincidență, dar trei înseamnă ceva sistematic”, a spus analistul, indicând că o companie subcontractoare ar fi de vină.

„Evidențiază cu adevărat seriozitatea tot mai scăzută a sistemelor spațiale rusești”, a adăugat McDowell.

Sectorul spațial al Rusiei, un motiv de mândrie națională, a suferit mai multe obstacole în ultimii ani, printre care o lipsă de fonduri, eșecuri și scandaluri de corupție.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Contaminare chimică pe Stația Spațială Internațională! Nivelurile depășesc așteptările oamenilor de știință

NASA a pierdut contactul cu Stația Spațială Internațională

NASA a reciclat 98% din sudoarea și urina astronauților de pe Stația Spațială Internațională

Aurore spectaculoase deasupra Pământului, surprinse de astronauții de pe Stația Spațială Internațională

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum
ARCMEDIA, Romania’s largest publishing group, continues its efforts to implement an integrated development strategy
ARCMEDIA, Romania’s largest publishing group, continues its efforts to implement an integrated development strategy
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an
Terra Amata, situl arheologic care spune povestea primilor ingineri ai Europei
Terra Amata, situl arheologic care spune povestea primilor ingineri ai Europei
ARCMEDIA, cel mai mare grup de publishing din România, fidel filosofiei de a consolida independența editorială și autonomia operațională, își continuă demersurile de  implementare a unei strategii integrate de dezvoltare
ARCMEDIA, cel mai mare grup de publishing din România, fidel filosofiei de a consolida independența editorială și autonomia ...
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei. Josephine Cochrane și prima mașină de spălat vase
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei. Josephine Cochrane și prima mașină de ...
Karen Wetterhahn și misterul genetic al otrăvirii cu mercur
Karen Wetterhahn și misterul genetic al otrăvirii cu mercur
(P) Unde ai parte de educație și distracție într-un singur loc?
(P) Unde ai parte de educație și distracție într-un singur loc?
(P) Mii de produse gândite pentru tine, mii de alegeri
(P) Mii de produse gândite pentru tine, mii de alegeri
Secretul succesului s-ar putea ascunde în creier, arată o nouă cercetare
Secretul succesului s-ar putea ascunde în creier, arată o nouă cercetare
Test de cultură generală. Cine au fost druizii?
Test de cultură generală. Cine au fost druizii?
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme
Un monument preistoric unic a fost descoperit de arheologii din Franța
Un monument preistoric unic a fost descoperit de arheologii din Franța
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?
România exportă mai mult decât importă, arată un raport
România exportă mai mult decât importă, arată un raport
Privighetoarea care a uimit lumea întreagă. S-a născut dintr-o mamă alcoolică, a cucerit Mapamondul şi a murit din cauza viciilor
Privighetoarea care a uimit lumea întreagă. S-a născut dintr-o mamă alcoolică, a cucerit Mapamondul şi a murit din ...
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?
Arctica a avut cel mai cald an din 1900 și până în prezent, arată un raport NOAA
Arctica a avut cel mai cald an din 1900 și până în prezent, arată un raport NOAA